Proiectul ridicării unei fabrici de ciment la Cernavoda a fost iniţiat la Anvers (Societatea Anonimă de Ciment din Europa Orientală „Portland Artificial” din Anvers), după ce se construise marele pod peste Dunăre, ce asigura acum legătura directă pe calea ferată cu toate destinaţiile. În acelaşi timp s-a avut în vedere situaţia sa favorabilă de port la Dunăre, apropiat şi de portul maritim de la Constanţa. Materiile prime absolut necesare, calcarul şi argila, se găseau din abundenţă chiar în raza oraşului Cernavoda, pe amplasamentul ales pentru construcţia fabricii. La acea vreme combustibilul folosit era cărbunele, ce putea fi adus pe calea apei din Serbia, Turcia sau Anglia. Gara oraşului era la câteva sute de metri de fabrică, astfel că producţia obţinută putea să fie transportată atât pe calea Dunării cât şi pe calea ferată, portul Constanţa fiind la doar 65 de km.
Iniţial fabrica a fost dotată cu trei cuptoare duble verticale sistem Diestsch, având o capacitate de producţia anuală de 12–15.000 tone ciment. Se aplica procedeul de fabricaţie uscat.Conjunctura economică nu a fost favorabilă în primii ani (se traversa o criză economică, ce afecta proiectele de noi construcţii), astfel că în anul 1902 s-au vândut doar 3.060 tone de ciment, iar în 1905 abia 6.124 tone; aceasta reprezenta 25%, respectiv 50% din capacitatea de producţie existentă la acea dată. În anul 1907 se mai instalează alte două cuptoare duble, acesta fiind şi anul în care se reuşeşte ca desfacerea (11.958 tone) să acopere producţia.
În anul 1909 fabrica primeşte un motor rotativ de la firma A.G.K (apoi MIAG) din Braunschweig; era al doilea din România, după cel de la Comarnic, iar capacitatea fabricii din Cernavoda ajungea acum la 40.000 tone ciment anual. Menţinerea cuptoarelor verticale în funcţiune, a dus la adoptarea în continuare a procedeului uscat de prepararea a materiilor prime. Al doilea cuptor rotativ este instalat in anul 1912, iar al treilea în anul 1928.
Dupa anul 1912 s-a renunţat la procedeul uscat şi s-a trecut la cel umed. Conform documentelor din arhiva fabricii, „diferenţa esenţială între procedeul uscat şi procedeul umed constă în faptul că primul necesită uscarea materiilor prime înainte de măcinare: făina brută rezultând din măcinare este introdusă în stare uscată; la metoda umedă, materile brute sunt transformate în timpul măcinării, într-o pastă lichidă cu cca 35–40% apă şi introdusă astfel în cuptor”.Cât despre avantajele acestui procedeu, aflăm din aceeaşi sursă, că „procedeul umed permite obţinerea unui amestec mai omogen al materiilor prime, de unde poate rezulta mai uşor fabricaţia unui ciment de bună calitate, dar pe de altă parte, necesită o cantitate suplimentară de combustibil, pentru evaporarea apei din pasta brută”.
Deschizând o nouă carieră la sud de podul de la Cernavoda, lucrătorii fabricii de ciment de acolo au descoperit o excavaţie mai veche, urme ale unei exploatări vechi şi chiar o statuie. Chemaţi la faţa locului, specialişti conduşi de Gr. Florescu au identificat o veche carieră romană, de calcar, prima pe care arheologii noştri au putut sa o cerceteze în amănunţime.
În anul 1916 Cernavoda a fost ocupată de forţele inamice, iar fabrica de ciment a suferit din toate punctele de vedere. Conducerea şi personalul, refugiaţi în Moldova, au continuat să se ocupe de afacerile rămase în suspensie, încercând să apere interesele lor. De la fabrica din Cernavoda s-au ridicat mari cantităţi de materiale, iar o bună parte din instalaţiile şi utilajele de aici au fost mutate de ocupanţi la fabrica societăţii „Granitoid” din Bulgaria. Prin eforturi mari, susţinute şi de diplomaţia belgiană, conducători fabricii au reuşit să recupereze o mare parte din utilajele ridicate de autorităţile de ocupaţie a Dobrogei şi au repus destul de repede în funcţiune fabrica din Cernavoda.
Cuptoarele rotative ale fabricii în 1921
Astfel, în anul 1920 fabrica a produs la 15% din capacitate, apoi în anul 1922, 76%, pentru ca în anul 1927 să ajungă chiar la 90%, adică 36.000 de tone de ciment vândute.
Actul constitutiv şi statutele Societăţii Anonime de Ciment din Europa Orientală „Portland Artificial” din Anvers, fuseseră autentificate de notarul Emile Lefebvre din Anvers şi după vizarea prealabilă de ministerul român de Externe, au fost transcrise şi în registrele Tribunalului Constanţa. Prin Decretul Regal nr.3598 din 10 octombrie 1900, societatea respectivă obţinuse autorizaţia „de a înfiinţa la noi în ţară o sucursală cu sediul secundar la Cernavoda, sub reprezentanţa D-lui Gerard Joseph Humbert Duqué”.
Terenul pe care s-au construit instalaţiile fabricii de ciment a fost achiziţionat încă de la 25 octombrie 1899, de Paul Rothenberg, de la Primăria oraşului Cernavoda, cu obligaţia de „a construi pe el o fabrică de ciment cu toate dependinţele necesare, în termenul de cel mult trei ani de la data actului de faţă”. Pe lângă aceste 2,3 hectare în anii următori s-au mai cumpărat atât de la primărie, cât şi de la particulari, alte suprafeţe învecinate, ce au asigurat amplasarea tuturor instalaţiilor necesare bunei funcţionari a fabricii.
Fiind o industrie de mare importanţă pentru economia României, această societate a beneficiat de dispoziţiile legii pentru încurajarea industriei naţionale din 13 februarie 1912, fiind astfel scutită de vamă pentru maşinile şi accesoriile respective importate, beneficiind de reducere la transportul pe căile ferate interne şi facilităţi importante la impozitare. Aceste avantaje au fost acordate pe o perioadă întinsă, de la 1 aprilie 1912 la 1 aprilie 1942, cu condiţia ca fabrica respectivă să menţină o proporţie anumită de personal românesc.
În anul 1934, la 20 iulie, în sediul fabricii din Cernavoda a avut loc o festivitate în care directorul Raymond Flamand şi nouă din lucrătorii fabricii (unii deja pensionari atunci), au primit decoraţia „Meritul industrial şi comercial”, pentru activitatea neîntreruptă de 25 de ani în acea întreprindere. Era o încununare a unei activităţi destul de îndelungate şi poate că nimeni nu se gândea pe atunci că fabrica era aproape de jumătatea existenţei sale.
Tot în ceea ce priveşte personalul utilizat în fabrică, aflăm din documente că în anul 1929 erau 225 de salariaţi, dintre care 206 adulţi (şase femei), iar 13 minori între 14 şi 18 ani. La schimbul de noapte erau folosiţi, în funcţie de necesitate, între 35 şi 45 de adulţi. La aceeaşi dată personalul specializat din fabrică însuma 102 români şi 14 străini; muncitorii necalificaţii erau în număr de 109, aproape toţi români.
1937 Cuptoarele rotative ale fabricii de ciment
În vara anul 1935 societatea a înregistrat două mărci de fabrică: prima consta „dintr-o etichetă rotundă cu cuvintele «CIMENT SUPERIOR SUPERPOD», având la mijloc podul Regele Carol I susţinut de Hercule, iar dedesubt cuvântul Cernavoda”; cea de a doua marcă avea tot „o etichetă rotundă cu cuvintele «CIMENT PORTLAND POD», având la mijloc podul Regele Carol I şi o instalaţiune de fabricarea cimentului iar dedesubt cuvântul Cernavoda”.
Perioada 1941–1945 a fost mai grea, fabrica lucrând în condiţii de razboi, cu accesul la materiile prime şi piesele de schimb restricţionat, cu o piaţă de desfacere diminuată şi preţuri controlate. La aceasta s-au adăugat daunele cauzate prin distrugeri parţiale de instalaţii industriale, în urma retragerii trupelor germane, estimate în iulie 1945 la suma de 7.722.962 lei. Au urmat desigur, livrările de materiale şi lucrările de atelier executate pentru armata sovietică; apoi lipsa de vagoane necesare pentru expedierea cimentului depozitat în silozuri şi lipsa păcurii necesare la cuptoare, au dus la oprirea frecventă a producţiei, în cursul anului 194522.Cele de mai sus se reflectă şi în datele privind producţia totală a fabricii; astfel în anul 1939 s-au produs 91.706 tone ciment; în 1941 producţia s-a diminuat la 35.580 tone, iar în 1945 la doar 24.236 tone.
Începerea refacerii economice a dus la o producţie crescută în anul 1948, când s-au realizat 84.889 tone de ciment.Din punct de vedere juridic, fabrica făcea parte dintr-o societate anonimă pe acţiuni, toţi acţionarii fiind din Belgia. Capitalul social însuma 25 milioane franci elveţieni. Sediul de exploatare de la Cernavoda era evaluat la sfârşitul anului 1944, la suma de 500 milioane lei. Cifra de afaceri a întreprinderii fusese în anul 1944 de 208.451.880 lei, pentru care s-a plătit un impozit de 35.233.496 lei.
Un document administrativ din anul 1949 aprecia că „fabrica de ciment IDEAL dă cel mai bun ciment din ţară şi o producţie în 24 de ore de circa 30 vagoane”.
Grup de lucrători de la Fabrica de Ciment Cernavoda 1974, printre care se află și tatăl meu (al 4-lea în rândul de sus - de la stânga la dreapta)
Fabrica a continuat să funcţioneze până la sfârşitul anilor ’70 ai secolului trecut, când lucrările la noul canal Dunăre – Marea Neagră au impus eliberarea terenului ocupat de fabrică, desfiinţarea carierelor din apropiere. Activitatea sa a fost preluată de fabrica similară de la Medgidia, mai nouă şi mai mare la acea dată. (extras din lucrarea ”Destinul industrial al orașului Cernavodă” scrisă de Dr. în istorie Constantin CHERAMIDOGLU).
P.S.: In 1938, Nicolae Bogdan (viitor director) s-a angajat la fabrica de ciment, ca muncitor necalificat. Dupa ce și-a terminat studiile, la sfârșitul razboiului, s-a intors la munca in cariere, de data aceasta ca inginer. Numai că i-a fost dat sa vadă cu ochii lui cum fabrica rămâne fără exploatări. Din spusele dânsului,prima carieră a trebuit inchisă după ce s-a stabilit ca dinamitarile din Cariera Ovidiu afecteaza structura de rezistenta a celebrei constructii a lui Anghel Saligny. Urmatoarea exploatare care nu a mai putut produce calcar, materie prima pentru cuptorul cu clincher din care prin ardere se obtine cimentul, a fost Cariera Saligny. Lucrarile au inceput prin indepartarea stratului de leos, nivelul de calcar fiind bine ascuns in pamant. Dar si de data aceasta fabrica s-a vazut nevoita sa-si abandoneze munca. In peretii calcarosi ai exploatarii a fost instalata ecluza de la Cernavoda, pentru a avea o rezistenta cat mai buna. Ultima cariera a fabricii a fost "Ilie Barza". In 1979, lucrarile au fost oprite si aici. Pe terenul carierei au inceput testele pentru stabilirea coeficientului de elasticitate a camerelor reactoarelor in caz de cutremur. "Am cedat 32 de hectare de teren peste care a fost ridicata Centrala Nuclearelectrica", conchide fostul director. Fabrica de ciment a disparut din lipsa de sursa de materie prima. Directorul intreprinderii "Ideal", cum se numea ea pe atunci, Nicolae Bogdan, a fost cooptat in echipa de pe noul santier responsabil cu protectia muncii. Asta vreme de cinci ani, pana cand a iesit la pensie cu tot cu amintirile lui despre fabrica in care a muncit aproape toata viata si de unde si-a castigat painea chiar si tatal sau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu