Era o perioada efervescentă în industria petrolieră de la noi şi societăţile evoluau rapid, iar speculatorii acţionau şi ei pe acest teren propice. Acţiunile fimei amintite mai sus (Fabrica „Helios”) sunt achiziţionate de societatea „Moera Enim”, care la acea vreme exploata petrolul din Indiile Olandeze, împreună cu terenurile de la Băicoi – Ţintea. Se înfiinţa astfel Societatea de petrol Cernavoda, cu sediul la Amsterdam şi un capital vărsat de un milion de florini, care a început imediat să fie susţinută la bursele din străinătate, în special din Olanda, firma căpătând o mare credibilitate, iar acţiunile ei ajungând după prima reclamă făcută, la 150 fr.
În anul 1901 a fost construită practic o nouă rafinărie, investiţie de peste un milion de lei, dar care nu a început să funcţioneze nici în anul următor, atât din cauza preţurilor mari ale petrolului brut, cât şi a situaţiei sale nefavorabile. Se avea în vedere folosirea sa la capacitatea maximă în momentul în care conducta de petrol din zona Prahovei avea să ajungă la Marea Neagră, via Cernavoda. În curând însă societatea „Cernavoda” a intrat în lichidare, ca urmare şi a pierderilor suferite în Indiile Olandeze, astfel că patrimoniul său de la Cernavoda a fost pus în vânzare.
Istoria continuă însă şi din presă aflăm că „Firma Hagianof & Câmpeanu a cumpărat în ianuarie 1903, „de la fosta societate olandeză «Cernavoda», frumoasa rafinărie de petrol numită „Helios”, pe care o construise în orăşelul Cernavoda”. Desigur că dincolo de poziţia geografică favorabilă a acestei instalaţii, a contat şi preţul său mic; se estima că fima olandeză cheltuise 1.250.000 lei la Cernavoda, iar cumpărătorii au obţinut rafinăria pentru doar 250.000 lei. La conducerea fabricii este numit inginerul Balbaren.
În primăvara anului 1903 rafinăria de la Cernavoda începe să funcţioneze, iniţial cu instalaţia de distilare, lucrându-se concomitent la punerea în funcţiune a aparatelor de rafinaj pentru petrol şi benzină, precum şi a instalaţiei pentru fabricarea uleiurilor minerale. Aceeaşi publicaţie de specialitate aprecia că atunci „când toate aceste instalaţii vor fi gata şi vor funcţiona, fabrica va putea produce cele mai fine derivate de petrol şi ea va ocupa un loc de onoare între puţinele instalaţiuni de acest fel, cu care industria noastră se poate mândri”. Petrolul era adus din exploatările de la Poiana (lângă Câmpina), ale aceleeaşi societăţi, în trenuri speciale de câte 20 de vagoane (cazane), distanţa fiind parcursă în cca 20 de ore. Produsele obţinute s-au expediat iniţial la Constanţa; între timp societatea construia însă un ponton, pe malul Dunării, în dreptul fabricii, la care vapoarele – tankuri să poată încărca producţia destinată Germaniei. O prezentare a fabricii aşa cum fusese contruită de dr. Goldstern, reţinea în primul rând faptul că fiind aşezată pe coasta unui deal, folosea scurgerile naturale în mare parte din operaţiuni.
Instalaţia era compusă din trei baterii de distilare; cazanele cu vapori erau construite în Olanda şi erau prevăzute cu bolţi din cărămidă refractară din Germania. Bateria de uleiuri minerale era sistem „Nobel” şi era dotată cu un supra-încălzitor deosebit. Tot aici se construiseră 6 rezervoare mari cu o capacitate de 9,5 milioane litri şi 33 rezervoare mici ce însumau 3,8 milioane litri.
Primul război a afectat şi oraşul Cernavoda, acesta fiind în zonă de război, iar rafinăria a avut de suferit şi ea pagube.Rafinăria de la Cernavodă a fost capturată cu un stoc de 48 tone ulei de motor, 78 tone motorină, 375 tone benzină, 170 tone țiței brut și 174 tone petrol (lampant). Totalul diverselor produse de acest tip inventariate de Administrația Germană de Etapă la nivelul înregii zone cucerite din Dobrogea, s-a ridicat astfel la 232.000 tone. Rafinăria este preluată de societatea „Alpha”, devenind rafinăria „Traian”, iar prin fuziunea acelei societăţi cu societatea „Colombia”, în anul 1920, intră în proprietatea acesteia, pentru care de fapt lucrase şi în perioada anterioară.Un specialist în domeniu, profesorul Emil Severin aprecia perspectivele exporturilor de petrol din acest punct. Pe lângă conducta de petrol lampant, se avea în vedere instalarea uneia pentru benzină, cu un debit de 250 vag./zi, spre Constanţa, dar cu o derivaţie a acesteia la Cernavoda, precum şi prin „înfiinţarea unei staţiuni de depozitare, aceste produse ar putea lua calea Dunării şi prin acest punct spre a satisface astfel desfacerile produselor de mari cerinţe pentru centrul Europei”.
Despre rafinăria de la Cernavoda a socităţii Colombia, presa franceză scria ca a prelucrat 92.414 tone în anul 1927, faţă de 95.930 tone în anul 1926.Rafinăria de la Cernavoda a soc. Colombia era principala clientă a conductei nr.3 de produse negre, de la Giurgiu. Din păcate însă, imediat după ce societatea „Colombia” a fuzionat în anul 1929 cu societatea „Aquila Franco-Română”, rafinăria de la Cernavoda este oprită, iar prof. Severin îşi exprima în anul 1931 speranţa că această rafinărie, pe care o estima la o capacitate de 182.500 tone, urma să fie repusă în funcţiune curând. Condiţiile existente atunci pe piaţa petrolului, nu au permis însă aceasta. (extras din lucrarea ”Destinul industrial al orașului Cernavodă” scrisă de Dr. în istorie Constantin CHERAMIDOGLU).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu