Ieri seară s-a disputat meciul adversarelor noastre din faza regională a Cupei României. Cele două formații fac parte ca și noi din grupa 1, Regiunea 7 (Sud-Est). Victoria Gugești - Victoria Traian ,scor 10-2 (4-0).
De asemenea, conform noului regulament, la finalul partidei ,indiferent de scor, au fost executate lovituri de la 11 metri, un criteriu de departajare la finalul grupei, în caz de egalitate. Aici ,însă s-au impus cei de la Victoria Traian, cu scorul de 4-2.
Miercuri, 13 iulie, se va juca partida dintre Axiopolis Cernavodă (3pct.) și Victoria Gugești (3pct.), practic, un MECI DECISIV, unde echipa învingătoare va merge pe data de 16 iulie, să joace finala regională cu echipa învingătoare din grupa a 2-a a Regiunii 7, și anume Unirea Braniștea (Galați), care a jucat deja cele două partide, având maximul de puncte. Dacă vom ajunge să câștigăm și pe 16 iulie, efectiv vom primi trofeul Cupei României pentru Regiunea 7 (Sud-Est) și ne vom califica în turul doi al Cupei.
Până atunci, sunteți așteptați cu mic, cu mare să susțineți echipa locală, miercuri seară, pe 13 iulie, începând cu orele 18:00, pe noul stadion IDEAL din Cernavodă. Vino și tu la sărbătoarea celui mai iubit sport din lume! Forza Șoimii !!!



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu